Dimensiuni: lungime 84-102 cm, anvergură aripi 155-175 cm.
Unde şi când o putem observa în parc: specie prezentă pe lacurile de acumulare şi în zonele umede din defileu. Poate fi observată în tot timpul anului, inclusiv vara, deşi nu au fost identificate până în prezent colonii de cuibărit. Pentru hrănire frecventează şi terenuri agricole şi păşuni.
Hrană: peşti, amfibieni, mamifere mici, insecte, reptile, crustacee etc.
Descriere: o pasăre de dimensiuni mari. Păsările adulte au gâtul albicios cu o dungă întreruptă, subţire şi neagră pe partea anterioară, ciocul portocaliu, creştetul alb, iar deasupra ochilor prezintă un smoc de pene alungite negre, asemănătoare cu sprâncenele. Cenuşiu pe spate. În zbor ţine gâtul îndoit în formă de „S” în maniera tuturor speciilor de stârci şi se deplasează cu bătăi lente de aripi. Păsările tinere au creştetul capului şi părţile laterale ale gâtului de culoare gri albăstruie.
Specii asemănătoare: poate fi confundat cu cocorul (Grus grus) sau cu stârcul roşu (Ardea purpurea). Faţă de cocor este mai mic şi nu îşi ţine gâtul întins şi drept în timpul zborului. Spre deosebire de stârcul roşu nu prezintă un colorit maroniu-ocru cald pe spate (precum păsările tinere de stârci roşii) şi nici tente purpurii-roşcate pe gât sau pe „pantaloni” (precum adulţii de stârc roşu).