Specie protejată Natura 2000
Dimensiuni: lungime 25-28 cm.
Unde şi când o putem observa în parc: cuibăreşte, în general, în pădurile de fag şi în cele de amestec din parc. Preferă păduri cu mult lemn mort.
Hrană: în special larve şi adulţi de insecte xilofage.
Descriere: colorit general asemănător cu ciocănitoarea pestriţă mare, dar spre deosebire de aceasta masculul prezintă tot creştetul roşu. Ambele sexe prezintă partea inferioară a spatelui albă, striaţii pe flancuri şi o mustaţa care porneşte de la cioc, dar nu atinge ceafa. Pe spate nu prezintă benzi albe longitudinale care separă corpul de aripi.
Specii de confuzie: faţă de majoritatea ciocănitorilor pestriţe are spatele preponderent alb şi ciocul mai lung. Faţă de ciocănitoarea pestriţă mică este mult mai mare.