Acasă / Specii / Fluturele cu litera C

Fluturele cu litera C

Denumirea științifică: Polygonia c-album Taxonomia: Insecte

Fluturele cu litera C

Dimensiuni: anvergura 50-64 mm.

Unde și când se poate vedea în parc: preferă lizierele pădurilor de foioase, poienile, zăvoaiele, parcurile și grădinile, mai ales acolo unde există și tufișuri. Urcă până la peste 1.800 de metri altitudine. În Parcul Național Cozia, specia poate fi întâlnită practic peste tot. Adulții pot fi observați din martie până în octombrie (mai rar, în mai și august), dar și în afara acestui interval, atunci când sunt zile însorite și relativ calde.

Hrană: larvele se hrănesc cu frunzele unei varietăți mari de plante ierboase, tufișuri și copaci. Adulții consumă nectarul florilor.

Descriere: aripa, mai ales cea anterioară, cu formă caracteristică (contur cu proeminențe și scobituri adânci alternative). Culoarea de fond dorsală roșcat-portocaliu. Sunt prezente pete cafenii mari. Pe fața ventrală a aripii posterioare prezintă un semn alb, în forma literei “C”.

Specii asemănătoare: specie inconfundabilă în prezent pe teritoriul țării noastre, datorită formei aripilor și a semnului alb în forma literei “C” de pe fața ventrală a aripii posterioare.

 

Galerie foto

  • Fluturele cu litera C (Polygonia c-album)
  • Fluturele cu litera C (Polygonia c-album)