Dimensiuni: anvergura 63-75 mm. Femelele mai mari decât masculii.
Unde și când se poate vedea în parc: specie foarte adaptabilă, întâlnită într-o gamă largă de habitate deschise sau semi-deschise. Fiind și o specie migratoare, adulții se pot depărta mult de zonele cu urzici pe care se dezvoltă larvele. În Parcul Național Cozia, specia poate fi întâlnită pe toată gama de altitudini. Adulții pot fi observați de regulă din martie până în septembrie, dar ocazional și în afara acestui interval, atunci când sunt zile însorite, cu temperaturi ceva mai ridicate.
Hrană: larvele se hrănesc cu precădere cu frunze de urzică (Urtica dioica) și (mai rar) cu frunze de hamei (Humulus lupulus). Adulții se hrănesc cu nectarul florilor, preferându-le pe cele de culoare galbenă sau violet.
Descriere: culoarea de fond dorsală este un roșcat intens. Pe fiecare aripă este prezent un desen care amintește de ornamentele în formă de ochi din penajul păunului. Ventral, aripile sunt foarte închise la culoare, aproape negre, cu striații.
Specii asemănătoare: este o specie inconfundabilă, datorită celor patru “ochi” mari de pe fața dorsală.