Acasă / Specii / Șopârlă de câmp

Șopârlă de câmp

Denumirea științifică: Lacerta agilis Taxonomia: Amfibieni și reptile

Șopârlă de câmp

Dimensiuni: lungimea corpului adulților (fără coadă) este, de regulă, de până la 90 mm. Coada este de 1,3-1,7 ori mai lungă decât corpul.

Unde şi când o putem observa în parc: specia se poate întâlni de la malul mării până în zona subalpină din Carpați, preferând, de cele mai multe ori, habitate mai uscate, dar foarte variate: pajiști, zone stepice, margini de culturi, infrastructuri de transport, zone înierbate cu tufișuri, liziere de pădure. Deși comună la nivel național, specia a fost regăsită în Parcul Național Cozia cu ocazia studiului din 2021 în doar două zone (pe drumul către Cabana Cozia şi în apropierea Mănăstirii Stânişoara).

Hrană: este formată mai ales din artropode, dar, ocazional, și din alte nevertebrate.

Descriere: șopârlă masivă, cu picioare scurte, cap scurt și relativ gros (mai ales la masculi). Coloritul este extrem de variabil. De regulă, pe spate este prezentă o bandă vertebrală (sau o serie de pete) cu structură adesea complexă, putând conține pete mai mari închise, o dungă deschisă centrală (adesea întreruptă) și pete mici deschise. La majoritatea indivizilor, sunt prezente pe flancuri pete închise, oceli sau un amestec de marcaje închise și deschise, dar acestea sunt separate de banda vertebrală printr-o zonă lipsită de pete. Masculii au flancurile verzi, verzi-gălbui sau verzui (culori care sunt foarte intense în perioada de reproducere), iar unii sunt în întregime verzi dorsal (cu excepția unor pete închise sau a benzii vertebrale, care este ceva mai ștearsă). Femele sunt cenușii sau cafenii, mai rar verzi, iar banda vertebrală închisă tinde să fie întreruptă. Ambele sexe pot avea banda vertebrală uniform roșcată sau maronie, fără pete (așa-numita formă erythronotus). Ventral, culoarea de fond este albicioasă, gălbuie, galbenă sau verzuie, adesea cu pete mici închise care, de regulă, sunt foarte numeroase la masculi.

Specii asemănătoare: forma corpului și modelul coloristic fac ca specia să fie relativ ușor de recunoscut. Masculii, în perioada de reproducere, mai ales cei care sunt aproape complet verzi, pot să fie confundați cu gușterul (Lacerta viridis), specie care ocupă adesea aceleași habitate, dar care nu urcă la altitudini mari.

 

Galerie foto

  • Mascul de șopârlă de câmp (Lacerta agilis)
  • Femelă de șopârlă de câmp (Lacerta agilis)