Dimensiuni: adulții pot ajunge până la 200 cm lungime, dar de obicei nu depășesc 140 cm. Masculii sunt mai mari decât femelele.
Unde şi când o putem observa în parc: specia preferă adesea habitate uscate, în special pădurile de foioase rare, însorite, lizierele, zonele cu multe tufișuri, dar și ruinele, malurile stâncoase. Este o specie discretă, care este activă mai ales dimineața devreme și după-amiaza târziu. În Parcul Național Cozia, specia a fost semnalată în sectorul Gara Turnu – Păuşa, ocupând habitatele de lizieră de pădure.
Hrană: este un șarpe constrictor semi-arboricol, hrănindu-se cu mamifere mici, șopârle și păsări (mai ales pui).
Descriere: șarpe de talie mare, cu cap relativ îngust, slab individualizat, și pupile rotunde. Dorsal, adulții sunt destul de uniform colorați, fondul fiind gri-roșcat, măsliniu-maroniu sau maroniu, deseori mai deschis pe cap și gât. Frecvent, prezintă pete mici albicioase la marginea solzilor, mai ales către mijlocul corpului. Câteodată prezintă un model vag, cu dungi longitudinale. De regulă, au o bandă întunecată pe tâmplă, urmată spre spate de o zonă vagă, mai gălbuie. Ventral este albicios sau gălbui. Exemplarele tinere prezintă pe corp 4-7 rânduri de pete închise și au modelul de pe cap mult mai contrastant: o bandă închisă pe bot (în fața ochilor), o pată închisă de formă variabilă pe ceafă, o bandă închisă bine vizibilă peste tâmplă, urmată spre spate de un colier galben, întrerupt în zona vertebrală de pata închisă de pe ceafă.
Specii asemănătoare: exemplarele tinere și puii pot fi confundate cu șarpele de casă (Natrix natrix), specie care prezintă pete semilunare deschise pe ceafă.