Dimensiuni: lungimea corpului adulților ajunge până la 5 cm, dar uzual sunt mai mici. Femelele tind să fie mai mari decât masculii.
Unde şi când o putem observa în parc: specia este întâlnită în habitate umede cu multă vegetație, preferând zonele cu tufișuri, rugi de mure, ierburi înalte, stuf, copaci cu crengi joase, dar ocazional poate apărea și în spații mai deschise, cu vegetație mai puțin înaltă. Fiind o specie preponderent nocturnă, este relativ greu de observat, fiind mai ușor de auzit. Pe parcursul studiului din 2012, specia a fost semnalată la limita estică a parcului, pe baza sunetelor de împerechere emise de un mascul într-un habitat de râu cu arini (Alnus sp.) şi rogoz (Schoenoplectus sp.).
Hrană: se hrănește cu diferite artropode mici (păianjeni, gândaci, muște, fluturi, omizi fără peri).
Descriere: broască mică, cu membre lungi și pielea dorsală netedă, cu ventuze caracteristice în vârful degetelor și cu pielea de pe burtă granulată. Dorsal, colorit general variabil, de obicei verde deschis aprins, putând fi de la galben până la cafeniu închis, trecând prin nuanțe intermediare. O bandă închisă pornește de la ochi, trece peste membrana timpanică și continuă pe flanc, până la vintre. De regulă, înainte de vintre, banda se ramifică spre spate, cu înclinație anterioară. Frecvent, această bandă închisă este mărginită cu alb sau gălbui. Benzi similare sunt prezente de-a lungul membrelor. Culoarea ventrală este albicioasă. Masculii au un sac vocal gălbui sau bej sub bărbie, vizibil cel puțin în sezonul de reproducere. Sacul vocal devine sferic când sunt emise sunete și, de regulă, nu formează pliuri longitudinale în repaus.
Specii asemănătoare: specie inconfundabilă (până de curând), datorită spatelui neted și colorat uniform și a ventuzelor din vârful degetelor. Recent, populațiile aflate la sud și est de lanțul Carpaților au fost incluse într-o specie separată: Hyla orientalis. Aceasta nu se poate diferenția morfologic de Hyla arborea (separarea făcându-se pe bază de studii genetice).
