Acasă / Specii / Vulpe

Vulpe

Denumirea științifică: Vulpes vulpes Taxonomia: Mamifere

Dimensiuni: lungimea corpului (fără coadă) 58 - 90 cm. Lungimea cozii 32 - 48 cm. Masculii tind să fie mai mari decât femelele.

Unde și când se poate vedea în parc: vulpea este extrem de adaptabilă, putând ocupa o gamă extrem de largă de habitate, de la luncile de șes până la zona alpină, inclusiv în așezările omenești. În cadrul studiului din 2012-2013, punctele de semnalare pentru vulpe sunt distribuite în tot perimetrul Parcului Național Cozia. Dintre acestea, cele care prezintă un grad semnificativ de aglomerare se regăsesc pe valea Lotrişorului, în masivul Doabra-Călineşti şi în Masivul Cozia.

Hrană: foarte variată, specia fiind oportunistă – rozătoare, păsări, insecte (mai ales gândaci), ouă, râme, arici. Tinde să evite chițcanii și cârtițele. Mai ales în zona așezărilor omenești se hrănește și cu cadavre, resturi alimentare, gunoi menajer. Vara și toamna consumă și fructe din livezi sau grădini (de exemplu, mere căzute), precum și fructe de pădure (mai ales mure).

Descriere: culoarea dorsală a blănii este de obicei brun-roșcat intens, dar poate varia de la bej-nisipiu la la negricios-roșcat. Urechi ascuțite, cu partea din spate neagră. Coadă lungă și stufoasă, în multe cazuri cu vârful alb. “Șosete” negre în partea de jos a picioarelor. Botul zvelt este alb deasupra buzei superioare și adesea apare câte o pată închisă, mai mult sau mai puțin evidentă, de fiecare parte, deasupra benzii albe. Multe exemplare au bărbia, partea anterioară a gâtului și pieptul albe, dar există și indivizi care au zonele respective gri sau negricioase (dar, de regulă, la aceștia este totuși prezentă o pată albă pe piept). În timpul sezonului de reproducere, la femele, culoarea părții ventrale capătă o tentă roz.

Specii similare: se poate confunda eventual cu șacalul, care nu este semnalat în Parcul Național Cozia, dar asemănarea este una mai curând superficială, acesta având picioare mai înalte, coadă mai scurtă etc.