Dimensiuni: lungime 50-60 cm, anvergură aripi 81- 95 cm.
Unde şi când o putem observa în parc: specie cuibăritoare în zona lacurilor de acumulare din defileu. Poate fi observată în tot timpul anului, fiind specia acvatică dominantă.
Hrană: specie omnivoră (materii vegetale, nevertebrate acvatice etc.), cu un regim alimentar care variază în funcţie de sezon. Se hrăneşte la suprafaţa apei prin scufundarea gâtului, capului şi ciocului sau pe malul lacurilor.
Descriere: este o raţă compactă şi solidă. Masculul în penaj nupţial are capul şi gâtul verzui, pieptul cafeniu, flancurile gri, iar subcodalele şi târtiţa sunt negre. Coada este scurtă şi albă. Gâtul este delimitat de piept printr-o dungă subţire, albă. Femela este mult mai ştearsă, fiind complet ocru-maronie, cu striaţii fine, cafenii. Ciocul este galben-verzui la masculi şi portocaliu cu negru la femele. În zbor, pe aripi, ambele sexe prezintă oglinzi albastre, delimitate cu alb. Uneori o parte din oglinda albastră este vizibilă şi la păsările care nu zboară, între spate şi flancuri. În penaj de eclipsă (în afara perioadei de cuibărit) masculul este mai şters şi mai asemănător cu femela. Păsările tinere sunt asemănătoare cu femelele.
Specii asemănătoare: femelele se pot confunda cu alte specii de raţe, dar în special cu femela de raţă pestriţă (Mareca strepera). Se deosebeşte de aceasta prin lipsa unui dreptunghi alb pe remigele secundare, aproape de corp, vizibil cu uşurinţă în zbor şi uneori la păsările aşezate.