Dimensiuni: lungime 42-50 cm, anvergură aripi 71-85 cm.
Unde şi când o putem observa în parc: specie care apare în defileu în pasajul de toamnă şi primăvară. Exemplare răzleţe pot fi observate şi în timpul iernii, pe lacurile de acumulare din parc.
Hrană: preponderent vegetariană, putând fi observată la păscut pe malul apelor sau hrănindu-se la suprafaţa apei prin scufundarea capului şi gâtului.
Descriere: comparativ cu raţa mare, este mai mică, cu capul mai rotund, fruntea înaltă şi ciocul mai mic. Masculul în penaj nupţial are capul castaniu, cu o pată de culoare gălbuie pe frunte, pieptul gri-rozaceu, abdomenul alb, flancurile şi spatele gri, iar subcodalele negre. Flancurile sunt delimitate de subcodale printr-o dungă albă. În zbor, este vizibilă o pată mare, albă, pe supraalare şi oglindă, având o tentă verzuie. Femelele sunt maroniu-roşiatice, cu abdomenul alb curat. Ambele sexe au ciocul gri-albăstrui.
Specii asemănătoare: femelele se pot confunda cu alte specii de rață, dar se deosebesc de acestea prin culoarea maro-roșiatică specifică, precum și prin ciocul gri-albăstrui.