Dimensiune: lungime 12,5-14 cm.
Unde şi când o putem observa în parc: este prezentă mai ales în zonele agricole, dar şi la lizierele pădurilor, nu atât de frecvent în zonele antropizate ca şi vrabia de casă.
Este gregară, mai ales în afara perioadei de cuibărit, când poate fi văzută în grupuri compacte, uneori împreună cu vrăbii de casă.
Hrană: la fel ca vrabia de casă.
Descriere: este o vrabie mică şi compactă, la care sexele sunt asemănătoare şi nu pot fi diferenţiate în teren. Asemănătoare cu masculul vrabiei de casă, însă este mai mică, are ciocul mai mărunt, creştetul castaniu intens şi obrajii albi, care se întind spre ceafă, formând un colier. Prezintă de asemenea două pete negre pe obraji şi guşa este negricioasă, însă culoarea neagră este restrânsă sub cioc.
Specii asemănătoare: vezi vrabia de casă.