Dimensiune: lungime 10,5-12 cm.
Unde şi când o putem observa în parc: este sedentar şi specific pădurilor de conifere. Poate fi observat uneori în grupuri şi cu alte specii de piţigoi, cum ar fi piţigoiul de brădet.
Hrană: consumă insecte mici, respectiv seminţe de conifere; face provizii pentru iarnă.
Descriere: inconfundabil, este singura specie de piţigoi de la noi cu creastă, un caracter evident. Capul este albicios, cu desen negru elegant, cu un colier de la guşă până pe ceafă, respectiv o linie neagră care se continuă în spatele ochiului şi încadrează obrazul. Creasta este pestriţă, cu dungi mărunte, negre, pe fond alb murdar. Este în general maroniu pe spate, cu aripile uşor mai grisacee, iar pe piept şi abdomen este bej-albicios, mai închis pe laturi.
Specii asemănătoare: eventual poate fi confundat cu piţigoiul sur şi de munte, dacă nu sunt văzute bine caracterele, însă creasta îl face inconfundabil.